Home » Istorie » Caritas, primul joc piramidal din România care a păgubit milioane de oameni – 100 de ani în 100 de momente

Caritas, primul joc piramidal din România care a păgubit milioane de oameni – 100 de ani în 100 de momente

Publicat: 06.11.2018
La 18 mai 1994 Caritas se prăbuşeste, iar patronul Ioan Stoica anunţă închiderea circuitului.
Milioane de oameni din întreaga ţară şi-au pierdut banii la primul joc de tip piramidal care a funcţionat în România între aprilie 1992 şi august 1994. 
 
În total s-au investit mai mult de 1.000 de miliarde de lei vechi (între 1 şi 5 miliarde de dolari americani), iar la data declarării falimentului Caritas erau datorii de 450 milioane de dolari americani.
 
Fondatorul şi proprietarul a fost Ioan Stoica, un contabil din Braşov, care a promis că cei care îşi vor depune economiile în conturile lui vor primi de opt ori mai mult în numai trei luni. 
 
Ioan Stoica, fondatorul Caritas, a fost condamnat la şapte ani de închisoare pentru fraudă, din care a efectuat numai doi, fiind eliberat în iunie 1996.
 
Cele mai importante, sugestive, tragice sau fericite momente. Toate sunt cuprinse de agenţia MEDIAFAX în Campania „100 de ani în 100 de momente”, care vă oferă câte un eveniment al fiecărui an din ultimul centenar.

 

 

 

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Maurice Jarre, unul dintre cei mai prolifici compozitori de muzică de film. Tatăl muzicianului Jean Michel Jarre
Maurice Jarre, unul dintre cei mai prolifici compozitori de muzică de film. Tatăl muzicianului Jean Michel Jarre
Jean Michel Jarre, Nașul muzicii electronice. „Pentru mine, muzica electronică este la fel ca gătitul: este o activitate organică senzuală în care poți amesteca ingrediente”
Jean Michel Jarre, Nașul muzicii electronice. „Pentru mine, muzica electronică este la fel ca gătitul: este o activitate ...
Ce întâmplă cu sănătatea oamenilor de peste 50 de ani care folosesc Internetul?
Ce întâmplă cu sănătatea oamenilor de peste 50 de ani care folosesc Internetul?
Femeile dorm mai puțin și se trezesc mai des decât bărbații
Femeile dorm mai puțin și se trezesc mai des decât bărbații
„Stocarea cuantică” este mai aproape de realitate după ce oamenii de știință au rezolvat o problemă veche de 10 ani
„Stocarea cuantică” este mai aproape de realitate după ce oamenii de știință au rezolvat o problemă veche de 10 ani
Al doilea vaccin împotriva variolei maimuței, aprobat de OMS
Al doilea vaccin împotriva variolei maimuței, aprobat de OMS
Chatbotul Google Gemini a primit o funcție de „memorie”
Chatbotul Google Gemini a primit o funcție de „memorie”
Record de turiști în Japonia! Cât au cheltuit cei 3,31 milioane de vizitatori?
Record de turiști în Japonia! Cât au cheltuit cei 3,31 milioane de vizitatori?
Dan Diaconescu vorbește, în premieră, despre morțile suspecte care au împărțit România în două | EXCLUSIV Altceva cu Adrian Artene
Dan Diaconescu vorbește, în premieră, despre morțile suspecte care au împărțit România în două | EXCLUSIV Altceva ...
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?